Bach si lumea sociala vineri, Sep 25 2009 

Cugetari , , Raltharan 8:22 pm

In primul rand as vrea sa va prezint un video al unui talentat violoncelist Gabriel Panny, interpretand minunata piesa a lui Bach, Preludiu, de pe Concertul celor 6 violoncele (parca asa se numea).

Acum poate va intrebati ce legatura are asta, cu titlul. Poate niciuna. Sau poate pur si simplu ma intreb de ce Era de Aur a muzicii clasice a apus atat de devreme, incat nu am apucat sa traiesc in ea.

Trecand la subiect, am observat si re-observat ca lumea nu este ceea ce pare. In orice moment esti spectator la un teatru de…masti. In special la mediile sociale cum ar fi locul de munca, scoala, etc.
Astazi am avut placuta surpriza de a observa ca o domnita despre care credeam ca e o fatuca oarecare, una din cele care asculta ce e “la moda” si se da pe langa toti nu e nimic din ce credeam. Ba dimpotriva.

Intrebarea mea este: de ce? De ce trebuie sa ne prefacem, sa ne ascundem gusturile adevarate de lume? De ce trebuie sa urmam acele mici “jocuri sociale” in care te saluti dar nu te respecti sau in care trebuie sa ramai tot timpul “cool”? De ce oamenii simt nevoia sa poarte masca unei persoane care nu ii reprezinta deloc?

Imaginati-va ce interesanta si placuta ar fi lumea daca nu ne-am mai ascunde dupa deget, daca am avea discutii despre temele care ne intereseaza cu adevarat. Imaginati-va ce interesant ar fi sa poti veni la liceu, sa saluti persoana respectiva, si sa vorbesti sincer despre muzica clasica (fara sa fi privit ca un ciudat cand pomenesti de Schubert sau de Bach), situatia generala a planetei sau alte subiecte care poate ne-ar interesa mai mult decat ce a mai facut x vedeta, si care x lucru mai e la moda.

Din pacate, insa, lumea nu a fost si nu va fi perfecta…

 

There must be some kind of way out of here… marţi, Sep 15 2009 

Cugetari , Raltharan 9:21 pm

…said the joker to the thief. / There’s too much confusion, I can’t get no relief.

Cam asta ar fi inceputul de la o melodie care ma obsedeaza si fascineaza de ceva vreme. A reinceput toamna, cu rutinele ei scolare. Problema este faptul ca nici nu am inceput bine, si deja ma simt prins… in rutina. There’s nothing new. Acelasi liceu, aceiasi oameni (+ altii care au intrat anu’ asta intr-a 9a, oameni cu care nu prea am de a face), aceleasi profesoare. Nimic care sa ma intereseze.

Iar faptul acesta ma face sa ma simt mai mult sau mai putin ca un robot. Tot ce imi trece prin cap este: “Cum as putea sa scap de rutina, cand lumea intreaga e prinsa in ea?”. Oamenii se trezesc, se duc la locul de munca, fac aceeasi munca (cu mici diferente) zilnic, ajung acasa, se recreeaza, se culca, incep de la capat a doua zi. Iar in weekenduri fac chestii diferite ca sa compenseze pentru lipsa de actiune din timpul saptamanii. Singura mea curiozitate ar fi: “Cum scap din cercul asta vicios?”

Nimeni nu-mi raspunde… nici constientul, nici inconstientul, nici persoanele pe care le intreb.

Unii oameni au hobby-uri, acele activitati favorite care iti ocupa din timpul liber, si care iti distrag mintea de la lucrurile stresante. Problema mea apare atunci cand stau sa ma gandesc “Oare care e hobby-ul meu? Ce ar trebui sa fac?”. Singurul raspuns care imi vine in cap este acela ca nu ma cunosc destul de bine pe mine insumi. Atunci ma intreb, oare cine sunt?

Se spune ca suntem suma experientelor noastre. Ceea ce facem, simtitim, gandim, este ceea ce ne defineste pe noi ca persoana. Suntem programati si reprogamati in functie de experientele pe care le avem. Copilarii traumatizante, interactiuni sociale nereusite? Din asta iese o persoana introvertita care nu are incredere in oameni. Opusul, copilarii fericite, prieteni multi s.a.m.d? Asta duce la multi prieteni superficiali si la nevoia de a sta mereu cu cineva. La fel se intampla pentru fiecare dintre combinatiile posibile…

Altii ar spune ca suntem ceea ce sufletul nostru ne spune sa fim. Totul porneste din interior, iar este datoria noastra sa ne imbunatatim, si sa incercam sa facem lumea un loc mai bun in timpul acesta. Singura problema cu aceasta teorie ar fi aceea a interpretarii. A interpretarii dorintelor, nevoilor, impulsurilor de moment, reactilor…etc. Eu fac ceea ce consider ca este bine, altul poate considera actiunile mele ca fiind gresite.

De aceea consider ca este necesar sa inveti sa privesti un lucru sau o situatie din cat mai multe unghiuri posibile. Problema apare atunci cand suntem prea detasati, atat de detasati incat nu mai stim cine suntem…

Deci care ar fi abordarea corecta? Increderea in instincte, sau detasarea emotionala? Cum am putea scapa de rutina? Si mai ales… cine suntem noi, cu adevarat?

 

Battlestar Galactica bloopers duminică, Aug 16 2009 

Chestii trestii and Random , , , Raltharan 4:26 pm

O mica compilatie de bloopers din primul sezon…

“The Cylons were created by man… they rebelled… they evolved. There are many copies, and, unlike me, they have a plan, thank you.”

Iar pentru cei care nu au ras destul, va sugerez sa verificati site-ul asta!

 

Fiinta primordiala – Origini sâmbătă, Aug 15 2009 

Cugetari , , Raltharan 4:14 am

Mitul androginului. Un mit interesant, cu un sambure de adevar, care ne face curiosi chiar si astazi. Cine suntem noi, de fapt? De unde am venit? Ce ne lipseste? De ce exista Dragostea dintre Barbat si Femeie in primul rand?

Originile fiintei primordiale ne ocolesc si astazi. Inca nu stim adevarul despre creatia noastra, despre scopul nostru. Iar, daca a fost vreodata o fiinta primordiala, se va reuni? Daca da, cand?

Pentru cei care sunt intr-o ceata din cauza introducerii sumare, sa va povestesc despre Mitul Androginului. Nu mai tin minte exact autorul, ci doar ca l-am studiat la liceu. Povestea afirma urmatoarele: Existenta unei fiinte primordiale, o fiinta asexuata, care domina planeta. Imaginati-va o femeie si un barbat, uniti. Aceste fiinte puteau face aproape orice lucru la care s-ar fi putut gandi, puterea lor fiind asemanatoare zeilor. Acesti zei, insa, s-au temut ca puterea androginilor era prea mare. Drept urmare, i-au despartit, in doua fiinte. Doua sexe. Se spune ca aceasta ar fi originea dragostei. De aceea cautam o fiinta care sa ne fie aproape. De aceea cautam sa ne unim cu ea, in speranta de a reface acea fiinta ideala.

Interpretarea mea ar fi urmatoarea: Daca scopul nostru esential ar fi acela de a ne reuni cu jumatatea pierduta, atunci de ce exista certurile, divorturile, si alte scandaluri de genul acesta? Fiind realist, nu cred ca este cuplu in lumea aceasta care nu a trecut prin cel putin o cearta / discutie. Ca o opinie personala, o fiinta in care mana stanga s-ar certa cu mana dreapta nu ar functiona corect. Nu ar mai functiona, defapt.
M-am hotarat, deci, sa-mi caut raspunsurile in alta parte. Poate cerurile imi pot raspunde.

Sa ne gandim putin la ingeri. Fiinte asexuate, parte corp uman (cel putin asa au fost reprezentati de oameni), parte aripi. Oare acesti ingeri, daca ar exista, sunt fiintele primordiale din care ne tragem cu totii? Daca de acolo am venit… unde ne indreptam?

Imaginati-va o imbratisare tandra dintre doi indragostiti. Trupul puternic al barbatului, lipit de trupul delicat al femeii. Impreuna formeaza un balans, un echilibru natural… Acum, imaginati-va ca forta si incapatanarea barbatului sunt defapt aripile ingerului. Aripi, care ar face orice pentru a proteja dar si pentru a ajuta ingerul. Femeia este reprezentarea trupului, cea care alcatuieste si da frumusetea si lumina caracteristica ingerilor. Impreuna, sunt o fiinta cu adevarat miraculoasa. O fiinta care traieste in armonie. O fiinta care si-a gasit pacea spirituala. Separati, nu ar fi nimic.

Separati, noi nu suntem nimic…

 

(I can get no) Satisfaction joi, Iul 23 2009 

Chestii trestii , , , , , Raltharan 2:28 pm


Rolling Stones - Satisfaction
Asculta mai multe audio Muzica

Cam asta ar fi melodia care ar descrie perfect excursia mea la mare de acum o saptamana… Bauturi ceva mai ‘fine’ decat o simpla bere (deh, suntem la mare domne’), muzica buna, dans sau dat din cap (dupa gust) si plecarea acasa pe la vreo 3-4 dimineata, cu un gust amar (se terminasera banii), asteptand ziua urmatoare.

As vrea sa incep cu “inceputul”, dar nu sunt sigur ca poate fi vorba de vreun inceput anume sau de vreun sfarsit… pur si simplu a fost o saptamana departe de infernalul Bucuresti. No more, no less… Sigur, am revizitat pentru a nu stiu cata oara orasul Targoviste, m-am plimbat pe plaja din Costinesti, am facut bai revigorante in mare si dupa am mers in White Horse (club-terasa de Rock&Roll). Dar a fost doar o alta saptamana…
Privind jumatatea plina a paharului, as putea zice ca macar am facut ce mi-am propus (bautul de Jack Daniels, cantatul la chitara pe plaja…). But that’s about it. Nu pot scapa de sentimentul ca am irosit niste bani aiurea ducandu-ma in aceasta ‘tabara’. Multi pici, multa plictiseala, multa ipocrizie din partea cunostintelor apropriate… pe scurt, a fost mare dezamagirea. Mare ca marea insasi…. poate si mai mare.

Ce s-a intamplat de mi s-au ‘inecat corabiile’? Mai multe…I’ve had some fun, but on my own. Plictiseala intervenea numai atunci cand, ironic, eram cu cineva. Mainly cu niste / o / in final niciuna, prietene/a din oraselul Dambovitean sus mentionat… Ca sa va pictez o imagine in minte:
Sase oameni la o masa din White Horse. Eu, si restu’ de cinci fatuci. Eu: “Ne luam ceva de baut” Ele: “Da, stai un pic. Ia uite fata! Ce dragut e ala! Si se uita la mine! Vaaaai!!”. Eu ma duceam spre bar…
La masa. Stateam, cu paharul / sticla in fata, o invarteam plictisit pe lemnul chircit, care parca era la fel de enervat ca si mine. Ca in reclama cu “Budai Beer”. Shi fasheam? Stateam… beam, ma uitam la stili… indubitabil.

Dar pe de alta parte au fost momente placute. Momente cand fatucile cu care venisem se simteau lezate de muzica ‘hard’ care o mai puneau (La naiba! in puii lor…), iar eu ma duceam ca un maniac, cu fratii si surorile mele de suferinta, cantand si dand din cap… fapt care imi provoca o inexplicabila placere animalica. Nu pot explica exact, dar se simtea ca si cum m-as fi intors ‘la radacini’. Nu mai existau bariere… nu tu fite, nu tu ipocrizie… se vedea clar din ce esti facut. Se vedea clar esenta spiritului tau… sau cat de tare aveai capul. Mda… am ‘impartit’ cu altruism cateva capete incolo si incoace. Deh… ne distram. Din pacate, toata aceasta placere disparea odata cu melodia in cauza. Cu totii ne intorceam la mesele noastre, inundati de hormonii placerii si de transpiratie. Dupa o scurta perioada dispareau si endorfinele…si ne mai luam ceva de baut. Such was the way of the White Horse…

Ajugand intr-un final la concluzie, all in all, a fost o pierdere. De bani, si probabil si de timp. Preferam sa ma duc undeva in munti, poate intr-un loc mai pustiu, unde sa fiu liber sa ma aventurez cat doream, decat sa trebuiasca sa suport fite, ipocrizie si alte chestii specific feminine. Sau cel putin, fatucilor imature… Ce am realizat din toata tabara asta? Care a fost ‘marea’ revelatie? Lumea se schimba… chiar si oamenii pe care ii cunosti de ani buni. Si partea cea mai rea este ca te ranesc. Tocmai pentru ca nu te asteptai de la ei la asemenea schimbari. Ajuns acasa, stau si ma gandesc, care este rostul prietenilor? Inafara de o bere, o discutie, si probabil cateva oferte de ajutor reciproc. Sau mai bine zis, prietenilor de sex opus for that matter… Sigur, era amuzant. Aveam un ’spion’ in spatele liniilor ‘inamice’. Care intr-un final s-a dovedit a fi un ‘agent dublu’… Prea putine raspunsuri. Si tot prea multe intrebari…when will I get that promised ‘Satisfaction’?!…

Later Edit: Macar am reusit sa termin cartea pe care am luat-o. In prea putine zile, dar am terminat-o… Acum ca ma gandesc mai bine, pot face o paralela intre ceea ce mi s-a intamplat mie, si ceea ce i s-a intamplat lui Caezar, si anume tradarea din partea lui Brutus. Desigur, totul este o mare metafora in cazul meu, dar…din pacate, in esesnta, m-am simtit la fel.

“Tu quoque, Brute, fili mi!”

 

Walking away… duminică, Iul 12 2009 

Chestii trestii and Random Raltharan 12:19 pm

…nu de tot, si nu departe, din pacate. Plec in vacanta, pe undeva in zona Costinesti din ’superbul’ nostru litoral. Plec insa, intai cu o escala de o zi la Targoviste. Unul din orasele mele favorite… nu e la fel de mare ca Bucuresti-ul, lumea se stie macar din vedere acolo, iar ruinele turnului din Chitilia iti aduc aminte de o epoca de mult apusa. Epoca in care n-am apucat sa traiesc, din pacate…

In rest, ce pot spune? Sunt relativ somnoros, plictisit, si dornic de aventura si distractie. Motivele plecarii in the first place. Ce sper sa gasesc acolo? Sincer, habar n-am… oameni interesanti sper. For one, as dori sa reusesc sa-mi termin cartea din seria Emperor (sa-i dau Cezarului ce e al Cezarului), si sa cant pe plaja, undeva, in noapte… Cam asta ar fi lista mea ‘lunga’ de activitati care as vrea sa le savarsec. In rest, n-am nici cea mai mica idee. O sa ma las ‘purat de vant’…

Cam atat din minipost-ul meu. Sper sa ma intorc cu forte proaspete, relativ fericit, si mai negru ca de obicei. :D

 

The B’estfest Chronicles marţi, Iul 7 2009 

Chestii trestii and Random , , , Raltharan 3:35 am

Timpul trece repede. Parca ieri eram la inceputul vacantei de vara, iar acum sunt pe undeva la mijlocul ei. Totusi, la fel ca anatomia corpului feminin, lunile devin mai interesante de la mijloc in sus. Sa va spun, deci, cum a decurs inceputul lunii iulie si, inevitabil, desfasurarea festivalului de la Romexpo.

Ziua I – 2 iulie

Totul a inceput in acea dimineata placuta. Stiam unde urma sa ma duc, stiam cu cine, dar nu stiam cum va fi. Practic, eram ca un copil curios care urma sa desfaca cadourile de Craciun. Mi-am insfacat biletu’, m-am ocupat de igiena personala mai amanuntit decat de obicei, am adoptat o tinuta casual si dus am fost… Pe drum spre Aviatorilor m-am intalnit cu cativa tovarasi. Pe drum spre Romexpo m-am ratacit cu sus-mentionatii. Deh… fiecare urma pe fiecare dar nimeni nu stia unde sa ajunga. Intr-un final am ajuns. Am trecut de intrare, si am mers…. si am mers… si am mers… pan’ la punctu’ de control. Acolo, Baietii Gata Suparati mi-au cerut biletul in timp ce ma perchezitionau. Trecut-am si de chestia asta, indreptandu-ma cu pasi relativ grabiti spre festivalul propriu zis. Pe drum, niste fatuci destul de agreabile fizic mi-au atasat o bratara pe post de bilet de intrare pe cele 3 zile.

Eram acolo. Am pasit destul de nesigur in perimetrul gigantic catre niste standuri. Se observa ca sunt standuri “de la noi”, destul de saracacioase ca si marfa si diversitate, dar aranjate bine. M-am grabit catre zona meselor, mi-am luat cateva jetoane si o bere… i-am salutat pe cativa cunoscuti si m-am asezat la o masa. Totul a decurs bine de aici incolo, fara nimic special insa. Seara venea, trupele cantau si plecau, noi consumam si ne plimbam. Era relaxant de plictisitor. Intr-un final, au venit si ‘bunicii’ de la Motorhead. Cu a lor (sau mai bine zis: a noastra) sonorizare proasta cu tot. Ori a fost intentionat, ori boxele erau defecte, dar pur si simplu iti era imposibil sa te aproprii de scena din cauza zgomotului. Intr-un final am renuntat, mi-am mai luat o bere, si m-am plimbat. Dupa cateva ore, a ajuns si Maestrul Moby sub clar de luna. Tot ce pot spune e ca a fost… exceptional. De la melodii de suflet, pana la rave-uri nebune, totul a mers pefect.

Ziua II – 3 iulie

Asta avea sa fie o zi cat de cat interesanta. Nu prea aveam habar de cine canta. Stiam trupele dupa nume, dar nu prea ascultasem nicio melodie. Pe scurt, eram pe dinafara. Asa m-am simtit pe toata durata zilei. Out of phase… alienat. Tot sentimentul de stingheritate a fost insa alungat de niste scotieni talentati. Needless to say ca Franz Ferdinand au fost cei care au facut seara, cu al lor cantec “Walk Away” care mi-ar mers direct la suflet.

Transpirat dar fericit, am insfacat niste bauturi si am ascultat de la distanta pe ciudatii de la Orbital. De ce ciudati? Oamenii aceia erau asi in club… de asta sunt sigur. Dar in aer liber, nu prea aveau o pondere asa mare… pacat. Macar am apucat sa-i vad pe nebunii din DUKESbox, niste oameni de undeva departe, care erau inghesuiti intr-o replica de Jukebox, cantand piesele dorite de public… “Can’t touch this!”… per total a fost o seara placuta, dar inca odata, fara nimic special.

Din pacate euforia de moment se duce repede, iar eu ma indreptam once again spre casa…

Ziua III – 4 iulie

Ziua 3 ma asteptam sa fie cea mai ‘nesarata’ zi dintre toate… venisem decat pentru Santana, nu aveam alta treaba cu trupele care cantau pe scene, asa ca am cautat sa profit de timpul ramas pentru a experimenta ce n-am experimentat.

Ajuns fiind, si relativ obosit de la niste probleme personale de acasa, am inceput cu o cafea. Dupa, gurmand din fire, am continuat cu niste clatite servite impecabil de o d-soara la fel de delicioasa ca si produsele pe care le servea. M-am deplasat dupa la adapostul cortului Alto, din moment ce afara ploua. Acolo am fost ‘fortat’ mai mult sau mai putin sa socializez cu doua d-soare cu care n-aveam nimic in comun. Inafara faptului ca eram din acelasi liceu. Dar deh… colegu’ cu care tot umblam avea calcaiele permanent aprinse dupa una dintre fatuci, asadar mi-am pus zambetul politicios si am incercat sa ma incadrez…

Ploaia s-a oprit in scurt timp, asa ca mi-am zis “Daca tot e ultima zi, de ce sa nu incerc si Minuscule of Sound ?!” (cel mai mic ‘bar de noapte’ din lume, aprox 3 metri patrati). A fost… interesant. Eram toti inghesuiti pe ’suprafata de dans’ care masura putin peste doi metri patrati. Macar peretii erau imblaniti…smooth ridin’.

Ajuns la mult asteptatul Santana, am simtit nevoia sa ma misc. Mai mult decat de obicei. Asa ca i-am ajutat pe cativa din gasca cu care venisem sa ansambleze o bara de limbo din bete fluorescente and down I went! Aye, it was quite fun… partea si mai interesanta a fost ca incepusera sa vina toti oamenii sa ‘testeze’ inventia noastra… Totul s-a pierdut in negura timpului, printr-o balada romantica, impartind un dans cu o incantatoare domnita voluntar, care lucrase in timpul zilei… Apoi din nou acasa. Pacat…

Ziua a IV-a – 5 iulie – Aftershock-ul

Aceasta zi cred ca a fost cea mai relaxanta dintre toate. Am baut bere, am stat intr-un sezlong, citind o revista metal primita de la o fatuca insarcinata cu impartirea lor. Dupa, mi-am luat un camarad de metal si am purces spre scena. Am urmarit cu interes pe baietii de la Thunderstorm, si am tipat din toti raunchii, fredonand melodiile celor de la Trooper.

Insa atmosfera cea mai buna au facut-o desigur, cei de la Manowar. De la discursul in Romana al lui Joey DeMaio pana la explodatul generatoarelor, ocazie cu care s-au cacat la figurat pe cei de la Motorhead, Iron Maiden, ori Metallica, totul a fost… exploziv. Heck, tipii filmau pentru noul lor DVD, motiv pentru care toti cei din public au fost foarte zgomotosi. Heh… ne-au numit cea mai zgomotoasa adunatura de Manowarriori… which was… nice. Overall, respect trupa asta pentru dedicatia lor catre Heavy Metal, si pentru dorinta de a canta pentru fani, nu pentru bani.

Intr-un final m-am distrat in toate cele 4 zile. Desi au fost niste probleme cu plecatul tarziu, si cheltuirea banilor pe taxi, totul a fost ok. Regret insa, ca toata lumea era in grupuletele lor si probabil ca nu am avut foarte mult tupeu cand a venit vorba de cucerirea damelor… nu disper, insa. Vara de abia incepe, iar White Horse-ul din Costinesti ma asteapta… cine stie peste cine voi da acolo ?

 

Idealuri joi, Iul 2 2009 

Chestii trestii and Random , , , , , , , , , Raltharan 5:10 am

…si idei. Stau, plictisit, pe la vreo 5 dimineata, suferind de o insomnie crunta, gandindu-ma mai mult sau mai putin la idealul meu in viata. La ce as vrea sa devin, ce as vrea sa experimentez si ce as vrea sa visitez.

De cand eram mic (nu ca acu’ as fi gigi maturu’ ) ma simteam atras de chestiile mai… istorice. Lasand la o parte povestile fastuoase despre cavaleri si batalii marete care avusesera loc cu mult timp in urma, m-am simtit tot timpul ca facand parte din acea lume. Un sentiment… inexplicabil. Ma simteam, inca de pe atunci, prins in negura vremii… prins in epoca gresita. Probabil un reflex la toate cacaturile care le vad si dau peste zi de zi… sau poate o viata anterioara in timpurile stravechi. Orice alegere facuta astazi ma duce cu gandul departe… acum cateva mii de ani. Oare ce alegeri as fi facut atunci ? Ce as fi fost in vremurile acelea ? M-as fi descurcat mai bine prin viata decat ma descurc acum ? Intrebari… mii de intrebari fara raspunsuri…

Partea ciudata este ca as fi dispus sa traiesc in orice epoca… de la Evul Mediu pana la Antichitate… orice perioada care nu are legatura cu initierea omului in tehnologie. Stau acum, in ‘minunatul’ an 2009, intrebandu-ma de ce am ajuns asa de dependenti de tehnologie ? Why must we be slaves to our own creations ? Mi se pare aberant… la fel cum mi se pare pierderea identitatii. Amestecarea limbilor. Pe scurt, de ce ar trebui noi, un neam cu limba si istorie proprie, sa depindem de ‘cea mai cunoscuta limba’? Nu ma intelegeti gresit, imi place Engleza ca si limba, dar nu inteleg care-i problema noastra ?! De ce trebuie sa uitam de unde am venit, de ce ar trebui sa adoptam alta limba doar pentru ca  noi suntem atat de labili mintal incat dam vina pe tara si pe istoria ingrata, justificand situatia degradanta in care ne aflam ?! Partea cea mai ciudata este… lipsa mandriei unde trebuie. Daca as dori de exemplu sa ‘retraiesc’ Era Medievala as putea foarte bine sa ma duc la un castel… si sa observ ca e intr-o stare deplorabila, neglijat de asa zisele autoritati. Ne mai miram de ce se plang straini de lipsa turismului civilizat….

Dar in fine, raman la idealurile personale… Pe langa aceasta ‘dorinta’ de a trai in alte timpuri, mai este inca una arzatoare. Aceea de a pleca din asezarea asta obsteasca pentru niste taramuri mai… fertile. Pe plan actoricesc. Probabil cea mai arzatoare dorinta ar fi sa reusesc sa devin un actor profesional, capabil sa se descurce oricaror situatii sau roluri. Unde ? Canada. Cand ? Peste cativa ani… In ce ‘bransa’ ? Seriale…

De ceva vreme am urmarit tot felul de seriale fabricate la mama lor, in Canada, si singurul lucru care am putut sa-l zic a fost “Wow… ce tare ar fi sa joc si eu!” Ma refer aici la ‘micul’ grupulet Sci-Fi, cu titluri cum ar fi Stargate SG-1 sau Stargate Atlantis, plus Andromeda si alte cateva… Revenind la SG-1, am vizionat recent toate cele 10 sezoane, plus cateva ”Behind the Scene’” -uri. Am ramas uimit. Sa fi capabil de asemenea performante timp de 10 ani… sa te maturizezi odata cu serialul… sa cunosti oameni noi, cu care sa iti faca placere sa lucrezi zi de zi… sa vii la ’serviciu’ relaxat, gata de o noua aventura… asta ar fi o viata de vis in opinia mea. Probabil si motivele pentru care as dori sa intru in aceasta mare familie. Nu pentru faima sau pentru bani… nu pentru a deveni cine stie ce mare star adulat de fani si cunoscut pe tot globul… nah. Doar pentru ocazia de a lucra cu cei mai buni, si de a veni la serviciu fericit, traind momentul.

Ce vreau eu pana la urma ? Sa-mi traiesc viata. Cum ? Prin intermediul actoriei sau muzicii (la nivel de hobby). De ce ? Pentru ca este singura modalitate de a ma plasa in ‘alta lume’ fara a inventa o masina a timpului… Cine stie ce se va intampla… ? Cine stie daca voi reusi…

Time will tell…

 

Romanul, animalul dintre animale luni, Iun 22 2009 

Chestii trestii , , Raltharan 3:07 pm

Stateam acum doua minute pe mult accesatul youtube, cautand video-uri cu Serj Tankian, un om cu o viziune interesant de diferita asupra vietii si oamenilor in general. Ei bine, din aproape in aproape, am ajuns pe un wiki despre orasul Ostrava unde artistul sus mentionat a concertat acum un an.

Ce am vazut ? Poze ale cladirilor impozante, niste date istorice si o stema. Lucru care m-a pus pe ganduri… Si noi avem cladiri impozante, cu o arhitectura monumentala; si noi avem date istorice relevante, intamplari care au modificat cursul istoriei. Dar degeaba. Ne mandrim cu originea noastra, chiar ne-o insusim in imnul nostru prin versuri pline de vitejie, dar pierdem din vedere problemele estentiale ale tarii.  ”Desteapta-te Romane, din somnul cel de moarte/ In care te adancira / Barbarii de” … talhari. Sau politicieni. Cum preferati. N-am nimic cu oamenii aceia care dau din gura mult si se imbraca elegant. Am ceva cu ei atunci cand dau din gura… si atat.

Pozele minunatului oras ceh m-a facut sa-mi pun niste intrebari… cum ar fi fost tara, sau orasul Bucuresti, daca am fi avut mai putina mandrie si mai multa atentie pentru istorie si pentru monumentele care o spun ?

Acum curiozitatea mea este: voi (politicenii) nu va dati seama ca nu mai aveti credibilitate ? Nu v-ati dat seama pana acum ca furatul in stil barbar, pe fata, cum ati facut-o voi, ne-a adus in stadiul asta ?! Ma intreb sincer… atunci cand tara asta va deveni atat de saraca incat nu vei mai avea ce sa furi, mandrii nostri alesi ce vor face ? Probabil vor fura ultima frimitura de paine de la oameni, fara indoiala….

Alta problema care am observat-o este atitudinea de ‘critic expert in probleme importante’. Sau sindromul omului de rand care se crede mai destept decat e. Fara indoiala, sunt niste aberatii ale naturii care au devenit ‘vedete’. Acele.. chestii, au nevoie de o critica dura. Dar cand vad oameni care se dau pseudo culti (e.g Tudor Chirila imi vine in minte), oameni care considera ca sunt niste ‘modele demne de urmat’, ma intristez…  E foarte usor sa pretinzi ca esti ceva ce nu esti. E foarte usor sa spui oamenilor ca sunt prosti si ca ar trebui sa mai citeasca. Ce este mai greu insa, este sa le pui cartea in mana si sa te asiguri ca citesc. Din aceasta cauza, nimeni nu-si bate capul, iar toata lumea e indiferenta. Probabil din aceeasi cauza vom deveni in cele din urma o tara saraca, Romanul devenind, in cele din urma, cel mai… animal dintre animale.

 

Omul, ca animal marţi, Iun 16 2009 

Chestii trestii , , , Raltharan 6:58 pm

Inca de la varste fragede intri in contact cu oameni. Sau cu anumite carti despre oameni. Sau cu ambele. Ei bine, intrebarea mea este… cat de mult a evoluat omul de la stadiul de ‘animal’ la fiinta cea mai inteligenta si dominanta de pe planeta ? S-o luam deci, de la inceputuri…

Odinioara, exista o fiinta imbracata sumar, acea vietate bipeda si relativ paroasa. Versiunea ‘beta’ a omului. Pe cat de prost era, pe atat de indemanatic in ale naturii. Stia sa vaneze, traia in armonie cu mediul, nu consuma mult… ce sa mai, ecologistul perfect! Insa, inca de atunci omul avea trasatura de baza care avea sa dainuie milioane de ani mai tarziu. Nu, nu ma refer la curiozitate. Ma refer la instinctul de conservare, sau mai popular denumit: egoismul. Ganditi-va ca inca de atunci acest om primitiv avea grija numai de el. Ciolanu’ meu, doar in gura mea! Plus cateva ‘uga buga’ de rigoare.

Acum omul a… ‘evoluat’. Oare ? Nu ne mai batem pentru un ciolan sau cine stie ce piele de animal. Nah… acum tinem cont de propietati, conturi in banca, terenuri, corporatii, afaceri s.a.m.d. Dar in esenta am ramas la fel. Probabil de aia suntem unde suntem, din simplul fapt ca unii stau si isi plang de mila, iar altii plang cu ei in timp ce le fura din buzunare. Am trecut de ‘uga buga’, am invatat manipularea. Din pacate… tot la fel suntem.

Sunt desigur exceptii. Cum ar fi acei oameni aproape de sfintenie daca sunteti credinciosi sau pur si simplu buni din fire. Acele persoane care nu supara pe nimeni, care emana tot timpul o energie pozitiva si care nu refuza sa te ajute cand ai nevoie, indiferent de recompensa. Pentru acele fiinte, mult mai sus pe scara evolutionara decat vom ajunge noi, jos palaria. Si paltonu’ (ca tot e cald). E placut sa vezi un om care este multumit doar cand aude un simplu “multumesc”. Insa, dupa cum spuneam, mai rari oameni de genul acesta… Cumva tot ce e bun in noi moare pe masura ce crestem, ajungand tot la stadiul de om, ca animal. Animal manierat, dar cu comportament de primata.

Schimband subiectul, am schimbat si theme-ul. La fel s-a schimbat si anotimpul. Odata cu caldurile infernale, sunt curios sa vad ce o aduce vara asta in calea mea. Who knows, poate chiar o sa merite sudoarea depusa. Intre timp, pot spune ca “tot astept sa mi se intample ceva…”

 

Pagina Următoare »